Kituri fotovoltaice monocristaline – un mod de încălzire eficient, o imagine curată

0

Încălzire eficientă cu ajutorul energiei solare – sisteme fotovoltaice independente

Kit fotovoltaic solar stand alone cu invertor

Kit fotovoltaic solar stand alone cu invertor

Atunci când o companie sau o persoană hotărăște să treacă la energie verde, adică să își instaleze panouri fotovoltaice pentru aportul necesar de energie electrică, nu are doar avantajul costurilor reduse la curent, ci și acela al imaginii favorabile în societate. Acum, mai mult ca niciodată, oamenii pun accent pe problemele de mediu, încep să îi sancționeze grav pe cei care îi fac rău și încep să îi aplaude pe cei care au grijă de el, și chiar să îi urmeze. Așa se face că cei care aleg să își instaleze panouri fotovoltaice câștigă o imagine foarte bună, câștigă un mod sustenabil de obținere a energiei, câștigă o electricitate eco-friendly și au parte de putere solară într-un mod silențios. În ceea ce privește cel mai eficient mod de a obține toate acestea, de luat în considerare sunt panourile monocristaline. Acestea nu doar că sunt considerate cele mai eficace, cele mai bune ca și preț, dar sunt considerate și cele mai de încredere metode de a produce energie solară. Aplicațiile în care acestea și-au dovedit utilitatea sunt multe, iar printre ele sunt: sectorul industrial, sectorul publicitar, sectorul tehnologic, uzul rezidențial și instituțiile publice.

Kituri fotovoltaice solare monocristaline cu invertoare

Kit fotovoltaic monocristalin rezidenţial

Kit fotovoltaic monocristalin rezidenţial

Kit fotovoltaic solar stand alone cu invertor este un kit destinat uzului rezidenţial, dar poate fi util și în instituţii, bănci, şcoli sau autostrăzi, pentru alimentarea camerelor de supraveghere. Kitul conține: panou electric unicristalin IPM 200W, invertor solar DC-AC Steca Solarix PI-550-12V-220V-500W, regulator solar automat Steca Solsum 8.8F-12V-24V-8A şi acumulator pentru panou fotovoltaic 12V 76Ah 24 TRJ AGM. Invertorul din componența kitului este un invertor de undă sinusoidală pură și este construit după ultimele tehnologii. Adică, noul concept de operare al acestuia este bazat pe un comutator rotativ unic ce comunică în paralel cu Steca Tarom şi Steca Power Tarom în scopul de a calcula starea de încărcare (ŞOC) a bateriilor. De asemenea, experienţa îndelungată Steca a contribuit și la implementarea acestor invertoare în sistemele fotovoltaice. Un aspect util pentru utilizatori este faptul că acesta asigură un consum redus de energie şi o aprovizionare stabilă pentru alimentarea întregii game de aparate electrocasnice.

Kit fotovoltaic monocristalin cu invertor este un sistem fotovoltaic independent alcătuit din: un panou monocristalin fotovoltaic IPM 150W, un invertor solar DC-AC Steca Solarix PI-550-12V-220V-500W, un regulator de control solar Steca Solsum 6.6F-12V-24V-6A şi baterii pentru kitul fotovoltaic 12V 50Ah 22 TRJ AGM. Acest kit poate asigura alimentarea cu energie electrică a reclamelor out-door luminoase de pe blocuri sau de pe stâlpii stradali, din parcările hipermarketurilor.

Kit fotovoltaic monocristalin rezidențial are în componența sa: opt panouri electrice unicristaline IPM 200W, două regulatoare încărcare baterii BlueSolar MPPT 12-24V-40A şi doi acumulatori de instalaţii solare şi eoliene 12V 150Ah J150 TRJ SG. Acest kit de panouri fotovoltaice monocristaline este avantajos mai ales în sectorul industrial, datorită capacităţii sale de a produce o cantitate mare de energie electrică, dar se poate folosi și în scop rezidenţial.

Mai multe kituri monocristaline și descrieri despre ele aflați de pe esolar.ro

Share.

Lasa un raspuns