Panourile solare, panourile fotovoltaice şi turbinele eoliene pot ajuta la păstrarea naturii aşa cum este ea, în Braşov

0
Instalaţii eoliene pentru casă

Instalaţii eoliene pentru casă

De câte ori nu v-aţi gândit cât de mult vă displace să vedeţi în munţii preferaţi păduri defrişate? Totuşi, vă gândeaţi că oamenii neracordaţi la gaz precum cei care deţin pensiuni sau cabane mai îndepărtate, unde chiar şi dumneavoastră vă petreceţi vacanţele, au nevoie de o sursă de încălzire care de multe ori se poate dovedi dăunătoare pentru mediu, atât prin poluare cât şi prin defrişare. Cu toate acestea, la această problemă există o soluţie. Panourile solare, panourile fotovoltaice şi turbinele eoliene pot ajuta Braşovul să îşi păstreze pădurile intacte.

Panourile solare, panourile fotovoltaice şiturbinele eoliene, surse ecologice şi ieftine de energie

Bineînţeles, aceste lucruri nu se pot întâmpla peste noapte şi nu se pot întâmpla nici dacă nu începeţi şi acţionaţi chiar dumneavoastră, ci aşteptaţi să facă alţii acest lucru. Un simplu panou solar poate ajuta enorm în astfel de cazuri.

Astfel, dacă vreţi să faceţi ceva pentru natură şi vreţi să daţi un exemplu celor din jur puteţi începe prin următoarele.

Achiziţionarea şi montarea de panouri solare plane

În acest fel vă asiguraţi un mod ideal de a avea apă caldă şi, de ce nu şi energie termică. Acestea pot fi cu uşurinţă redate de un set de panouri solare plane cu boiler. În acest fel puteţi avea şi conştiinţa împăcată, dar şi apă caldă şi încălzire. Seturile de panouri solare plane cu boiler sunt cea mai bună soluţie pentru pensiuni sau cabane mari, boilerul având o capacitate de 1000 de litri.

Kiturile de panouri fotovoltaice şi eoliene, pentru energie electrică

Panouri fotovoltaice stand alone

Panouri fotovoltaice stand alone

Un alt lucru ce ajută la păstrarea frumuseţii naturii este achiziţionarea şi utilizarea kiturilor de panouri fotovoltaice policristaline. Numai bune pentru cabane sau adăposturi, acestea vă pot ajuta să aveţi o energie curată. Panourile fotovoltaice necesită un timp de încărcare de o zi sau două putând oferi între 50 şi 100 W pe zi.

Totuşi, dacă credeţi că panourile solare pot fi ajutate, soluţia optimă în acest caz este o instalaţie eoliană pentru casă. Turbina eoliană de mici dimensiuni funcţionează în orice condiţii meteorologice, fiind construită să funcţioneze chiar şi la o simplă adiere. Deci atunci când soarele nu se arată, puteţi avea energie verde de la propria turbină eoliană, chiar dacă aveţi o cabană sau o pensiune în vârf de munte.

Toate produsele menţionate pot fi comandate de pe esolar.ro iar montajul se poate efectua cu solar-service.ro

Share.

Lasa un raspuns