Centralele eoliene de dimensiuni medii, între 5 și 10 KW – pentru energie în gospodării și ferme

0

Energia eoliană la dispoziţia tuturor

Turbina eoliană

Turbina eoliană

Din fericire ne aflăm într-o perioadă în care sursele de energie curată se înmulțesc și câștigă tot mai mult teren. Pe lângă asta, toate aceste surse se dezvoltă și devin din ce în ce mai profitabile, atât ca preț cât și ca metode de protecție a mediului înconjurător. Norocul este că aceste surse sunt abundente, unele chiar nelimitate și, spre deosebire de sursele convenționale, ne vor fi alături multă vreme de acum încolo. În cele mai multe cazuri investiția în aceste surse este una profitabilă, beneficiile depășind cu mult costurile. Printre aceste surse, energia eoliană este printre cele mai profitabile și răspândite, cel puțin în unele părți ale globului. Este și normal, doar reduce emisiile de gaz folosind turbine eoliene, produc energie și electricitate prin mișcarea aerului și pot reduce drastic costurile la energia electrică. După cum bine știți, pentru a funcționa, centralele eoliene nu au nevoie decât de vânt, adică de aer în mișcare, iar aerul e peste tot.

Centrale eoliene pentru gospodării şi ferme

Centralele eoliene de dimensiuni medii 5-10KW pot asigura necesarul de energie electrică pentru o gospodărie mai mare sau chiar pentru o mică fermă. Avantajul acestora este că, spre deosebire de panourile solare, ele funcționează și pe timp de noapte. Acestea pot fi instalate atât pentru locașurile izolate, cât și pentru cele ce aspiră la independența energetică.

Instalaţii eoliene pentru independenţa energetică

Turbina eoliana

Turbina eoliană

Generatorul de curent pe baza de turbină eoliană de putere de 5000W poate să genereze energia electrică pentru o pensiune sau pentru un hotel, pentru o biserică, o şcoală sau chiar și pentru un complex sportiv. Asta pentru că puterea de producţie a acestei centrale eoliene rezidenţiale este mult mai mare decât sunt nevoile de consum ale unei familii. Ele pot fi folosite chiar și de proprietarii mai multor case izolate, branşarea la reţeaua de energie electrică fiind mult mai dezavantajoasă. Generatoarele eoliene Idella FlyBoy sunt fabricate în integral în Germania. Aceste centrale eoliene sunt ideale pentru utilizarea lor în zone cu vânt slab deoarece încep să producă curent de la vânt de 2.2 m/s. De asemenea sunt foarte silenţioase, doar 43 dB max. prin urmare, sunt adecvate pentru zone dens populate. Invertoarele SMA din set oferă posibilitatea de a conecta mai multe turbine în paralel.

Turbina de curent eolian de 7000W sau 7KW este o bună alegere pentru fermele izolate ce au un consum ridicat de energie tot timpul anului. Cel mai bun randamnt îl au împreună cu un banc de acumulatori, iar turbinele eoliene rezolvă problema energiei electrice pentru zeci de ani cu minime intervenţii de service. Generatoarele eoliene germane sunt utile chiar și celor care locuiesc în zone cu vânt slab pentru că încep să producă curent de la vânt de 2.2m/s. În plus, turbinele sunt foarte silenţioase, generând doar 43dB. Astfel sunt adecvate pentru zone cu densitate mare.

Turbina eoliană Idella FlyBoy 6000W este o turbină eoliană cu putere mare care produce chiar și 150 KWh de energie pe zi în zonele cu vânt constant. Tocmai de aceea ea poate alimenta mai multe case sau chiar o mică fabrică, dar dacă se folosesc acumulatori pentru stocare. Această turbină este extrem de robustă şi este fabricată de o companie cu experienţă de peste 40 de ani în domeniul turbinelor eoliene cu peste 3500 de exemplare instalate la nivel mondial.

Informații suplimentare despre turbinele eoliene de dimensiuni medii sunt pe esolar.ro

Share.

Lasa un raspuns