Șeminee pe lemne – acel ceva ce pune punctul pe i în stilul oricărei case

0

Ne este extrem de ușor să arătăm oamenilor puțin din ceea ce suntem prin modul în care ne îmbrăcăm, modul în care ne aranjăm, culorile pe care alegem să le purtăm, felul în care ne aranjăm părul. Atunci când vine vorba de casa în care locuim lucrurile devin puțin mai complicate. Ne este mai greu să luăm anumite decizii. Ne este mai greu să punem în aplicare anumite idei. Motivele sunt multe. Cel mai probabil în acea locuință nu vom sta singuri. Apoi trebuie să ne gândim că decizia luată nu se va mai schimba pentru câțiva ani, apoi dacă dorim să instalăm un lucru care presupune întreținere, ne întrebăm dacă vom avea timp pentru asta.

Cum alegem un şemineu?

Soba de tip semineu pe lemne

Sobă de tip şemineu pe lemne

Însă când vine vorba de un șemineu lucrurile nu mai stau la fel. Un șemineu poți să îl vrei sau poți să nu îl vrei. Dacă îți dorești nopți de iarnă, toamnă sau chiar și primăvară care să te surprindă citind la lumina focului, dacă dorești să savurezi un vin roșu în timp ce simți mirosul inconfundabil de lemn, dacă dorești să te relaxezi după o zi lungă și grea de muncă într-un loc în care să te facă să poți lasă probleme pentru a doua zi, dacă dorești toate astea, atunci îți dorești un șemineu. În rândurile ce urmează vă vom prezenta câteva modele simple, rafinate, cu design plăcut.

Oferte şeminee pe lemne

Sobe tip şemineu pe lemne

Soba tip șemineu pe lemne, SPECTRA este varianta care se pliază perfect pe nevoile proprietarilor de locuințe. În primul rând randamentul acestuia este foarte ridicat. În al doilea rând oferă utilizatorilor un confort maxim și responsabilități de întreținere minime. Desigur, în acest fel economiile sunt de două tipuri: din punct de vedere al bugetului, dar și al timpului. Acesta este realizat din oțel de 4-5mm cu mantă de apă. Schimbătorul de căldură al acestuia este făcut din otel special fabricat. Grătarul din fontă este situat în mijlocul plăcii ceramice, iar sub grătar se află sertarul de cenușă. Utilizatorul poate opta pentru valva de siguranță, regulatorul ekkom și siguranța de serpentine de răcire.

Şemineu pe lemne cu sticlă

Șemineu pe lemne cu sticlă SPECTRA este alegerea perfectă pentru cei care care își doresc să schimbe atmosfera locuinței, să ii ofere ceva aparte, să o facă memorabilă. Alegerea unui șemineu reprezintă o alegre bună pentru cei ce vor confort, caldură și decorarea plăcută a casei. Șemineul este fabricat din oțel de 4-5mm cu mantă de apă, iar schimbătorul de căldură al acestuia este făcut din oțel special fabricat. Grătarul din fontă se află în mijlocul plăcii ceramice și sub acesta se află sertarul de cenușă. Utilizatorul poate opta pentru valva de siguranță, regulatorul ekkom și siguranța de serpentine de racire. Șemineele de acest tip sunt cele mai utile locuințelor de până în 150 de metri pătrați.

Şemineu pe lemne cu sticlă

Șeminee pe lemne cu sticlă din gama Spectra. Căldura, ambient plăcut și multă relaxare se pot găsi și în casa dumneavoastră. Acest model economic poate încălzi suprafațe de 200 de metri pătrați. Are elemente realizate din oțel în principal, iar grătarul este din fontă. Modelul este unul economic, iar opțional se pot achiziționa și elemente precum regulatorul ekkom și siguranța de serpentine de răciere.

Mai multe informații despre șeminee vă stau la dispoziție pe esolar.ro

Share.

Lasa un raspuns